“Vrancea este una dintre unitatile de organizare a satelor inainte de domnie si fara domnie, iar vrâncenii, popor creator de sinteze in drept, ca si in poezie si in arta” (Nicolae Iorga)
Tinutul istoric al Tarii Vrancei este de referinta in toate scrierile cronicarilor, despre autonomia si obiceiurile oamenilor din Tara Vrancei, scrie pentru prima data Dimitrie Cantemir (carturar, domn al Moldovei) in opera sa ,,Descriptio Moldaviae”, apoi scriitorul Alexandru Vlahuta in opera sa ,,Romania pitoreasca”.
Conditiile diferite pe care Tara Vrancei le intruneste, incepand cu cele geografice – o depresiune inconjurata de munti, care a avut rol de fortareata naturala, unde se putea patrunde pe poteci inguste sau pe cursurile râurilor involburate (Putna, Zabala, Naruja si Milcov), devalmasia (ca forma de organizare colectiva a proprietatii funciare), ocupatiile zonei (pastoritul in mod predominant), au format un fenomen unic in viata si evolutia satelor din tarile romanesti.
Localitatea Naruja, considerata ,,inima Tarii Vrancei”, conform istoricilor M. Canianu si A.Candrea în monografia ,,Dictionarul judetului Putna” (din 1893) este considerata ca fiind unul dintre cele mai vechi sate razesti din Vrancea. Pe harta ilustrului Domnitor moldovean Dimitrie Cantemir apare localitatea VRANCZIA, identificata ulterior cu Naruja de azi. De altfel, datorita particularitatilor sociale, economice, religioase s.a.m.d., Cantemir i-a conferit acestei zone, denumirea de Republica Vrânceana în lucrarea sa ”Descriptio Moldavae”, ca un corolar la spiritul de egalitate, liber si hotarât pentru apararea mosiilor comune ale taranilor razesi.
